Cine esti Tu?


Cine esti tu cu adevarat? Nu te caracteriza, tu esti mai mult decat numele tau! Tu nu esti bagajul de cunostinte pe care l-ai acumulat ca sa devii cine esti acum. Tot ce stii despre tine este un album plin de imagini din trecut dar tu nu esti un album cu poze. Tu nu esti casuta ta de mail plina de mesaje, de la tot felul de creiere aflate in borcane cu formol. O sa spui ca esti o persoana respectabila, respectabila pentru cine? Pentru societate? Societatea te conditioneaza sa fii respectabil, pentru ca sa iti ofere, ce? Faima? Tu creezi ca sa ai faima si respectabilitate? Tu nu esti faima ta! Succesul iti creste si crezi ca tu cresti? Vei dori sa ai si mai mult succes si dupa ce il vei obtine vei vedea ca tot nu vei fi multumit, pentru ca succesul nu te implineste, nu te multumeste si nu te face fericit. Tu esti mai mult decat faima! Tu nu esti contul tau din banca. Contul din banca iti creste si ai impresia ca tu esti cel care cresti? Tu nu esti contul tau bancar! Acumulezi proprietati, si crezi ca tu esti cel care acumulezi? Cine esti tu?  in afara de mastile pe care le schimbi cand raspunzi la mailuri, functie de sonoritatea numelui care iti umfla eul laudandu-te? Te infurii atunci cand cuvintele care sunt atribuite comportamentului tau nu iti plac, te identifici cu acele cuvinte. Puterea, numele, succesul, dispar ca niste umbre. La sfarsit ramane numai ceea ce ai adus la inceput si poti sa iei din aceasta lume numai ce ai adus in ea. Ce poti sa castigi in lumea asta si ce poti sa iei cu tine din ce ai castigat? Numele? Prestigiul? Banii, puterea, ce? Nivelul de invatatura? Nu poti sa iei nimic. Ele ti-au fost necesare dar nu uita ca va trebui sa lasi totul aici. Si in acea clipa vei intelege ca nimic din ce ai avut nu e al tau; insasi ideea de avutie este gresita.

Fara proprietati, succes, faima, cine esti? Nu stii. Esti numele tau, esti prestigiul tau, esti faima ta, esti puterea ta. Dar in afara de astea cine esti? Toata aceasta posesivitate a devenit identitatea ta. Iti da un fals sentiment ca esti, ca existi, dar nu este decat un eu foarte simplu, fara nici un mister. Ti se pare ca ai reusit cand de fapt tu ai ratat ce era mai important. Succesul ti-a absorbit tot ce era important in viata, ti-a rapit linistea, pacea, bucuria si iubirea. Iar el iti ia totul in mod continuu. In cele din urma vei ramane doar cu fleacuri, pierzand tot ce a fost valoros. Si atunci, iti vei da seama ce ai pierdut. Ai inchis vreodata ochii si te-ai intrebat pentru o clipa:”Corpul meu are 47 de ani, dar ce varsta am eu?” Ai inchis vreodata ochii si te-ai gandit: “Acesta este chipul corpului meu, dar cum arata fata mea?“ Ai inchis vreodata ochii atunci cand te durea capul ingrozitor si ai incercat sa afli “Eu am aceasta durere sau durerea are loc departe de mine?” Ai ajuns sa crezi ca tu esti corpul tau. Ai un chip frumos si-ti spui “Eu sunt un barbat frumos”. Ai un corp sanatos si-ti spui “Eu sunt sanatos”. Daca cineva se amuza pe seama ta, te simti pierdut, ca si cand intreaga ta reputatie s-a dus pe apa sambetei. Creierul tau functioneaza ca o lupa si tu te lasi manipulat de creier. Te-am facut copil pentru nesinceritate si te-ai enervat atat de tare incat ai amutit atatea luni, iar cand m-ai vazut pe scena cu florile-n brate si ti-ai dat seama ca sunt eu, nebuna, daca nu ti-ar fi fost frica sa nu-ti fie distrusa imaginea in fata publicului, asa mi-ai fi intors spatele, intr-o fractiune de secunda...

Cine esti tu? Nu imi spune cine crezi ca esti, nu imi spune cine vrei sa crezi ca esti, nici cine ai vrea sa fii, te provoc sa te gandesti cine esti tu cu adevarat? Pentru ca eu stiu ca tu nu esti toate astea, tu nu esti nici cel care crezi ca esti, nu esti nici cel care ai vrea sa fii, tu esti altcineva! Cine esti? Gandeste-te si raspunde-mi face-to-face, la o afurisita de cafea pe care mi-o doresc de o suta de ani sa o beau cu tine! Cel care crezi tu ca esti, nu va accepta nici provocarea, nici invitatia. Dar cel care esti cu adevarat, deja a acceptat, nu numai provocarea ci mai ales invitatia, Adevaratul tu este interesat de acest mister. Deci, cine esti tu? Stii sa-ti raspunzi? trecand peste faptul ca nu vrei sa raspunzi, dar macar stii sa-ti raspunzi? Pentru ca atunci cand vei afla cine esti tu, atunci vei afla si ca nu mai ai nici un motiv sa ma ignori, vei afla si ca nu ai nici un motiv sa fii nervos, vei afla si ca nu ai nici un motiv sa fii trist. Atunci cand vei afla cine esti tu cu adevarat, vei fi fericit, niciodata inainte. Nimeni nu te poate face fericit, nici o femeie nu te poate face fericit. Nu poti fi fericit inainte sa afli cine esti. Numai afland vei fi fericit. Afla daca gandurile care iti trec prin minte, sunt gandurile tale! Daca iti poti privi gandurile, inseamna ca tu esti gandurile? Cine isi priveste gandurile, nu poate fi gandurile. Respiri, esti viu, dar afla, tu esti cel care respira? Cel care observa respiratia, nu poate fi respiratie, pentru ca respiratia nu poate vedea respiratia. Cine esti tu? Tu nu esti acela care e suparat pe mine, tu esti altcineva! Tu esti baiatul pe care eu l-am descoperit ascuns in spatele mastilor pe care le schimbi in tot felul de ocazii.