Adorm tarziu si ma trezesc devreme. Vorbesc singur,dar nici eu nu ma mai aud si m-am saturat de tot si toate ca de nimic. De la un timp parca nici hainele nu ma mai cuprind desi sunt slab, neputincios, nemernic si ahtiat dupa viata. Viata cu gust rau si miros de putrefactie ce-ti arunca saliva pe asfalt si o ingheata rapid. Ma dor ochii de atata alb, ma doare sufletul de atata negru, dar cel mai mult ma doare lipsa ta. Le-am spus tuturor ca nu-mi pasa, ca n-ai fi prima, in nici un caz nu-ti dau voie sa fii ultima si ca sunt atat de obisnuit incat nu pot sesiza decat spatiul liber din dulap. Pe unii i-am convins si m-au scutit de priviri iscoditoare gen; Sigur esti ok? Nu te-ai mai barbierit de 3 zile... Altii par sa observe si ceea ce eu insumi nu realizez.
De unde dracu rasar atatia oameni cu tot felul de treburi pentru mine cand eu n-as face nimic altceva decat sa ma intind, fie chiar si-n holul de la intrare,si sa-mi petrec asa, inconstient daca se poate, urmatoarele saptamani? M-as lupta cu toti si i-as scoate din viata mea pe fereastra, pe usa, prin pereti sa-mi lase putina liniste. Nu vreau decat o afurisita de tacere absoluta, macar si pentru un ceas, ceas care sa nu-mi ticaie batjocoritor in timpane. Sunt bine zic si-mi caut bricheta care nu mai vrea sa aprinda cancerul din mine. Nu mai vrea si-i atat de veche, uzata precum toate iubirile mele, epuizata ca zambetul meu... Ma simt copil desi sunt al dracului de batran, schilodit de timp, incaruntit de obsesii, vlaguit de vicii, dar devin copil cand din glasul fiului meu ma imbratiseaza griji mature si responsabilitati mari.
Tati e bine, tati nu plange pentru femei, tati nu oboseste niciodata, tati nu e bolnav, tati nu poate fi suparat pe nimic cand are niste copii atat de minunati. Asa arata minciunile mele, incredibil de credibile pentru nimeni, dar nu pot renunta la ele, atat am in fata realitatii din ochii fiului meu. Imi amintesc o intrebare careia n-am stiut sa-i raspund mult timp asa cum ar fi trebuit: "Daca te-ai intalni intr-o zi pe strada?" Atunci nu am stiut, dar acum stiu ca as intoarce capul. Nu m-as privi, nu m-as urma, nu as dori sa-mi strang mana. N-as vrea decat ajung cat mai departe,mai departe de mine. Mi se aud oasele facandu-si dureros loc in carne, imi vad pielea transpirand emotii reci. Nu dorm pentru ca somnul mi-ar lipi pleoapele, mi-ar opri inima, mi-ar inghiti din timpul in care, desi nimeni nu vede, te tin de mana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu