Alexa seamana cu un obstacol in piept, in propria-mi fiinta. Rasul ma colinda si ma tot colinda pentru a expulza obstacolul, ca tusea cand vrea sa elimine un bob de strugure care a ramas in gat. Doamne, Dumnezeule! Murmura ea. Nu stiu ce-o tulbura mai tare, faptul ca pot fi serioasa sau ca-mi plec capul printre genunchii-i departati pana aproape de glezne. Il prinde si mi-l trage spre ea, ori de cate ori rasul meu o gadila. Sfinte dumnezeule! Face ea nelinistita. Valeria, termina odata! Gandesc la ea ca la o farsa pe care mi-o joaca destinul, un fel de "bau!" ce mi se striga. Scena e mai linistita si mai splendida ca niciodata. Ea, proasta, nu stie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu