Intr-o buna zi, Alba ca Zapada s-a dus in poiana sa culeaga flori. Acolo, in timp ce ea se minuna de multitudinea de culori si se lasa in voia mirosurilor care mai de care mai parfumate, o vrajitoare rea si cu dinti ascutiti a vrut s-o fure si s-o duca la Casa de Turta Dulce. Norocul ei a fost ca, tocmai atunci, Harap Alb isi ducea calul la izvorul cu apa sfanta. Trecand el prin poienita, a vazut-o pe frumoasa cu parul negru ca abanosul si a ramas mut de admiratie. Cand vrajitoarea cea cumplita a vrut s-o adoarma, Harap Alb a intervenit in forta, a urcat-o pe frumoasa neajutorata pe armasarul lui salbatic si au plecat in galop nebun inspre Palatul Fermecat. Nu mult i-a lipsit fetei sa se indragosteasca de salvator. Ba chiar as putea spune, ca-n povesti, ca s-a topit, pe loc, sub privirea verde ca frunza de primavara a lui Harap Alb. In foarte scurt timp, cei doi au hotarat sa-si anunte fericita intalnire in cadrul unui bal de zile mari. In timp ce se plimbau de mana prin gradinile fermecate ale palatului, Harap Alb si-a luat inima in dinti, si-a intrebat-o, ingenunchind: Vrei sa fii sotia mea? Vrei sa traim impreuna pana la adanci batraneti de acum incolo? Vreau! Alba ca Zapada nu s-a codit defel...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu